Girltalk Skills

5 citate comentate

După cum probabili știți sunt o mare iubitoare de citate. Cu cât sunt mai clișeice, cu atât îmi plac mai mult. De ce? Pentru că orice clișeu este adevărat. E plin internetul de cuvinte înțelepte care vin de la niște oameni care au mai multă expriență de viață ca mine, sunt mai citiți, mai deștepți și care chiar au avut succes. De asemenea, multe lucruri le-am trăit și eu pe pielea mea și s-a dovedit că citatele de pe internet erau adevărate. Îmi plac citatele pentru că mă readuc puțin cu picioarele pe pământ și îmi reamintesc care este rețeta pentru anumite lucruri din viață. De asemenea îmi dau speranța că dacă alții au putut, pot și eu.

Hai să vă dau un exemplu. Când am intrat la facultate mi s-a părut îngrozitor de greu, multă materie, informația grea cu multe detalii și mi se părea imposibil de învățat. Acum, când termin facultatea am, poate, mai mult de învățat pentru rezidențiat decât am avut în anul întâi și este mult mai greu, însă am căpătat experiență, m-am maturizat, mi-am exersat memoria și capacitatea de a învăța și am devenit un om mai puternic (adică am găsit resursele necesare de a trece peste aceste greutăți mult mai ușor ca atunci). Eu cred că orice ai face în viață, pe măsură ce devii un om mai puternic în domeniul respectiv, apare și iluzia că acel lucru ”devine mai ușor”. Așa că eu vă sfătuiesc să aveți răbdare și indiferent de cât de greu vi se pare un lucru, nu renunțați, pentru că pe măsură ce trece timpul, o să vă dezvolați abilitățile în acel domeniu și totul va deveni din ce în ce mai ușor. Dacă toată lumea ar renunța pentru că ceva este prea greu, unde am ajunge?

Atâta timp cât tu trăiești constant ca să le faci pe plac mamei, tatălui, iubitei/iubitului, surorii, prietenilor, poate chiar unor străini, tu le oferi viața ta. Este foarte greșit ca ție să îți pese de ce cred diverse persoane (indiferent de cât îți sunt aproapiate) despre acțiunile tale și să îți iei deciziile după sistemele de valori ale altor oameni, care poate nu sunt deloc aceleași cu sistemul tău de valori, deci prin urmare te vor face foarte nefericit. Și mai stau câteodată și mă gândesc: oare ce ar zice x dacă fac un anumit lucru și ma apucă așa o anxietate când mă gândesc la dezacordul respectivei persoane. Atunci zic stop și mă gândesc că atâta timp cât eu fac un lucru care pe mine mă face fericită, îmi aduce împlinire și satisfacție, nu are rost să mă gândesc la ce își doresc alții de la mine sau ce cred ei despre mine. Când am înțeles acest lucru, viața mea a devenit mai bună și acum iau decizii din ce în ce mai potrivite pentru mine, deci sunt mai liniștită și mai fericită.

În viață întâlnim oameni care spun că vai, că ei o să facă x, y, z lucru și stai și îi asculți și zici ”Doamne dar ce om interesant. Uite ce lucruri minunate o să facă” însă el în perioada din jurul momentului prezent este o persoană total opusă față de zice că va face. Omul respectiv în momentul acesta este suma acțiunilor lui din prezent. Că în viitor este posibil să facă alte lucruri diametral opuse față de cine este la momentul actual, este posibil, însă cu toții știm că obiceiurile se schimbă greu, prin multă muncă și determinare sau poate niciodată. Indiferent de cât încercăm să ascundem cine suntem, este cam greu, deoarece proiectăm în acțiunile noastre ceea ce suntem cu adevărat. Eu pot să vin și să mă laud la voi cum eu o să devin cea mai organizată persoană de pe planetă și nu o să mai fie niciodată dezordine în viața mea, însă puțin probabil să se întâmple asta prea curând dacă eu acum sunt cea mai dezorganizată persoană și cel mai important, nu fac nimic ca să corectez acest lucru. Acțiunile noastre vorbesc mai tare decât orice cuvinte am scoate pe gură.

Există așa multă invidie și răutate în lumea asta și toți au impresia că celălalt vine și le fură pâinea dacă îl ajută. Nimic mai greșit. Avem norocul să trăim într-o lume unde posibilitățile sunt infinite și fiecare din noi poate să își găsească un drum potrivit pentru el și plin de satisfacții și remunerație suficientă. Dacă noi ne ajutăm prietenii sau colegii și îi încurajăm să reușească, nu ne fură nouă pâinea, ci contribuim la formarea unui om de calitate care să aibă o contribuție cât mai bună în această lume, contribuție de pe urma căreia probabil vom beneficia și noi la un moment dat sub o formă sau alta. Plus că, de obicei binele se întoarce înzecit. Am atâtea exemple în minte când am făcut bine și mi s-a întors înapoi, că, încercând să pun bețe în roate cuiva nu mi se pare o variantă din care am ceva de câștigat. În viață contează doar ce facem noi pentru a ajunge unde ne dorim, nu ce face ”competiția”. Eu mereu am încercat să ajut cât am putut și mi-a fost bine, nu am avut niciodată de pierdut. Așa că hai să ne încurajăm și să ne ajutăm reciproc ca să reușim toți!

Există pe lumea aceasta oameni care ne inspiră, care scot tot ceea ce este mai bun din noi, care reușesc să ne facă să devenim mai buni și să evoluam, oameni care ne oferă liniște și siguranță, respect și înțelegere, oameni care atunci când suntem la pământ fac tot posibilul să ne ridice și să ne ajute să depășim momentele grele – toate acestea având o influență extraordinară asupra noastră, ajutându-ne să devenim niște oameni mai buni. Însă, există și oameni care reușesc să scoată ce este mai rău din noi, oameni care ne provoacă, care ne scot din sărite, ne enervează și fac tot posibilul să ne facă să ne simțim inferiori, nesiguri, oameni care ne judecă fiecare pas și care efectiv ne seacă de energie – influența aceasta fiind nefastă asupra noastră, deoarece în prezența lor noi suntem nefericiți și nu evoluăm. Din fericire, putem alege oamenii cu care ne petrecem timpul. Aveți grijă pe cine lăsați în viața voastră și ce energie îi lăsați să vă transmită. Dacă aveți în jurul voastru oameni fericiți, împliniți, muncitori, oameni care vă inspiră și vă dau un exemplu pozitiv – cu siguranță și voi veți evolua în direcția aceea. Dacă cei din jurul vostru sunt niște oameni negativi, care văd numai răul pe lumea aceasta, sunt total nemotivați și stagnează, cu siguranță vă vor trage și pe voi după ei. Nu sunteți obligați să tolerați pe nimeni, aveți dreptul să încheiați orice relație, fie ea de prietenie, de dragoste sau chiar familială dacă considerați că este dăunătoare pentru voi și pentru fericirea voastră.

Vă mulțumesc că ați citit, sper că v-a plăcut articolul. Dacă doriți să mai fac articole de genul aștept să îmi spuneți pe instagram.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *